Mai multe jucătoare cunoscute s-au retras cu o săptămână înaintea turneului de la Miami Open, printre aceastea numărându-se și un cap de serie. Karolina Muchova (Cehia, 22 WTA) și alte cinci jucătoare au declarat forfait pentru concursul de categorie WTA 1000.
Karolina Muchova este cea mai importantă jucătoare dintre cele care s-au retras înaintea turneului Miami Open! Sportiva din Cehia a ajuns până în careul de ași la Australian Open 2021, dar nu va juca la Miami, locul ei pe tabloul principal fiind luat de Camila Giorgi (Italia, 84 WTA).
Muchova nu este singura jucătoare cunoscută care și-a anunțat retragerea de la Miami! Simona Halep mai scapă și de Donna Vekic (Croația, 29 WTA), Barbora Strycova (Cehia, 44 WTA), Su-Wei Hsieh (Taipei, 54 WTA), Clara Tauson (Danemarca, 96 WTA) și Kim Clijsters (Belgia, 1.058 WTA) – acestea au renunțat și ele la turneul din SUA.
Astfel, șase jucătoare și-au anunțat până acum retragerea de la Miami Open, iar numărul lor poate crește! Mai este o săptămână până la startul concursului în care Simona Halep va fi cap de serie numărul 3! Primele două favorite sunt Asheigh Barty (Australia), respectiv Naomi Osaka (Japonia). De asemenea, la Miami Open s-au mai înscris Sofia Kenin (SUA, favorită 4), Elina Svitolina (Ucraina, favorită 5), Karolina Pliskova (Cehia, favorită 6) sau Serena Williams (SUA, favorită 7).
Kim Clijsters, deținătoare a patru titluri de Grand Slam, a revenit în circuit la vârsta de 37 de ani și intenționa să joace pe cimentul american prin prisma unui wild card. Belgianca s-a retras însă de la Miami Open, din cauză că nu se simte încă pregătită din punct de vedere fizic. Simona Halep a fost convinsă de antrenorul Darren Cahill să meargă la Miami, după care se va întoarce în Europa pentru a concura la turneele desfășurate pe zgură: Stuttgart, Madrid, Roma și Roland Garros.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER